CENTRE DE PERFECŢIONARE

CENTRE DE PERFECŢIONARE   MAIŞTRI  AICI

CENTRE DE PERFECŢIONARE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR AICI

CENTRE DPPD  AICI

  1. De unde putem afla comisiile pentru gradul I seria 2013?
    De ce nu apar pe sait?

    • Comisiile pt. acordarea gr.I sunt propuse de centrele de perfectionare (presedinte si conducatorul stiintific) si de inspectoratele scolare (delegatul ISJ),apoi sunt trimise la Minister pentru a fi aprobate. Procedura este in derulare.

    • Centrele de perfectionare (departamentele de la universitati) nu au obligatia transmiterii catre inspectoratele scolare a listelor cu membrii comisiilor de gradul I; acestea pot fi cunoscute numai la universitatile respective. Va pot spune ca aceste comisii au fost aprobate de Minister si in perioada imediat urmatoare vor fi afisate la departamentele de perfectionare de la fiecare universitate.

  2. Buna ziua! Am si eu o intrebare legata de dosarele pentru obtinerea gradelor didactice. Am un coleg care a sunat la Bucuresti si i s-a spus ca la ei nu a ajuns nici un dosar de la Buzau, iar data limita de primire a dosarelor este 15 ianuarie.

    • Pe 8 ianuarie dosarele de gradul I au fost trimise prin posta rapida si, incepand de astazi, 9 ianuarie, se afla la centrele de perfectionare. Am fi putut sa le trimitem mai devreme, dar am asteptat ca toate dosarele sa fie completate cu diploma de licenta si cu foaia matricola. Din pacate, am fost nevoit sa trimit si dosare care nu contin aceste documente. De aceea este bine ca la colocviu sau la depunerea cererii pentru alegerea temei sa aveti la dumneavoastra aceste documente in copie vizata de conducerea scolii (conform cu originalul) – cei care nu le-au adus la ISJ.

  3. Buna ziua! Am o intrebare legata de cursul acela de la ARACIP, care trebuia sa inceapa in martie. Stiti ceva despre el sau unde ar trebui sa intreb? Va multumesc anticipat!

  4. Buna seara! Am o intrebare legata de tabelul BDNE cu cadrele didactice:cadrele didactice care sunt la plata cu ora trebuiesc trecute in BDNE?

  5. Moise Iuliana Daniela

    buna sera! ce inseamna dovada privind calificativele de la evaluarile din ultimii 2 ani? fisa de evaluare legalizata de director in scoala sau este de ajuns o adeverinta de la scoala cu calificativele obtinute la evaluarile finale in ultimii 2 ani? va multumesc!

  6. Buna seara! Va cer, din nou, ajutorul pentru a clarifica 2 probleme.

    1. Am o colega (educatoare) care este in primul an de activitate si doreste sa sustina examenul de definitivat. Poate sa depuna dosarul anul acesta? Va adresez aceasta intrebare deoarece in metodologiei se specifica faptul ca inscrierea este posibila dupa cel putin 1 an de activitate, dar inspectorul de specialitate i-a spus persoanei in cauza ca poate depune dosarul de acum. Poate intr-adevar sa depuna dosarul acum si care este actul care permite acest lucru?

    2. O alta colega a fost atentionata, tot de inspectorul de specialitate, ca trebuie sa aleaga centrul de perfectionare de la Buzau pentru a sustine examenul de definitivat, spunandu-i-se ca nu poate alege un alt centru. Dumneaei si-a exprimat dorinta de a sustine examenul la centrul din Bucuresti. Candidatii la examenul de definitivat nu mai pot opta si pentru alte centre? Mentionez ca specialitatea doamnei este educatie fizica.

    Va multumesc!

    • 1. Raspunsul este da, isi poate depune dosarul in acest an deoarece, conform Metodologiei in vigoare, stagiatura s-a redus la un an. Totusi, este bine sa urmariti anunturile noastre pentru ca este posibil sa apara unele modificari.
      2. Conform prevederilor actuale din Metodologie, nu se mai pune problema alegerii centrului de perfectionare – centrul de examen se organizeaza la Buzau, iar evaluarea lucrarilor se face la universitatile stabilite de Minister; este bine sa asteptam, insa, precizarile in domeniu venite de la Minister.

  7. Buna seara! Va rog sa imi spuneti si mie cate inspectii curente e necesar a fi sustinute pentru obtinerea gradului didactic I. In anul scolar 2011-2012 am sustinut IC1. In toamna anului scolar 2012-2013 am depus dosarul si pe parcursul aceluasi an am sustinut colocviul si IC2. In vara aceasta trebuie sa depun lucrarea si in anul scolar urmator trebuie sa o sustin impreuna cu IS. Intrebarea mea este daca anul acesta scolar trebuie sa mai sustin vreo inspectie curenta. Multumesc!

  8. Buna ziua! Anul acesta mi-am depus dosar de titularizare la care am atasat adeverinta de absolvire a licentei acordata in 2013 pentru ca abia in vara aceasta ni se va elibera diploma. Cand credeti ca e necesar sa duc diploma si unde anume? La centru sau la inspectorat?

    • Copia legalizata dupa diploma se duce la centrul de examen – urgent.

      • Sper ca nu va fi prea tarziu. La facultate nu au lucrat conform programului de lucru si abia luni mi-o vor da, iar marti ajung cu ea la centru. Am inteles ca luni, marti si miercuri vor veni comisiile pentru a valida dosarele din 2014 la centrul de examen din Buzau. Asadar, cei care se ocupa din dosarele din 2014 vor valida si dosarul meu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: